Lamia

In mitologia greaca antica, Lamia a fost regina Libiei ce a devenit un monstru care mananca copii. Aristofan a scris ca numele Lamiei este derivat din λαιμός (gat). Unele povestiri descriu lamia ca avand, de la brau in jos, trup de sarpe. Aceasta in mare parte din cauza poemului Lamia publicat de John Keats in 1819, insa Diodorus Siculus, un istoric grec ce a publicat intre anii 60 si 30 inainte de Cristos, descrie Lamia doar ca o faptura cu chipul deformat.

Lamia

Zeus i-a oferit Lamiei abilitatea de a-si scoate (inlatura) ochii, pentru a se consola si a uita de faptul ca si-a pierdut copiii. Lamia fusese blestemata de catre zeita Hera sa nu-si poata inchide ochii si astfel sa aiba mereu viziuni ale copiilor ei morti. Mai mult, Horatiu scrie ca zeita Hera a fortat-o pe Lamia sa-si manance copiii. Alte versiuni ale legendelor lamiei asociaza acest lucru (scoaterea ochilor) cu harul prevestirii. Grecul Diodorus nu a scris nimic despre aceasta.
  Mai tarziu au aparut povestiri despre lamii ce le descriu ca fiind asemanatoare succubilor, femei demon ce-si seduc victimele (barbatii) iar apoi se hranesc din sangele acestora. Altele o descriu ca fiind devoratoare de copiii; acestea s-au raspandit peste tot in Europa iar mamele adesea si-au amenintat copiii cu aparitia lamiei, pentru a-i cuminti.
In folclorul modern lamiile si-au pastrat numeroase din caracteristicile din antichitate. De multe ori sunt descrise ca fiind creaturi jumatate om, jumatate sarpe, lacome, murdare si nu prea inteligente. Lamiile sunt asociate cu pesterile si locurile intunecoase.