Kitsune

Kitsune este un succubus (demon feminin) japonez asemanator lui Huli jing din mitologia chineza. Kitsune inseamna, in japoneza, vulpe.
Legende despre femei-vulpe se regasesc peste tot in Asia, nu doar in China si Japonia, ci si in alte tari precum Korea si India, iar femeia-vulpe cu noua cozi are diverse descrieri in aceste povestiri. Kitsune este amagitoare si inselatoare (precum vulpea) sau poate fi un gardian loial, un prieten de incredere, o amanta sau o nevasta fidela. Se spune ca Kitsune, cu cat are mai multe cozi (maximul acestora fiind noua) cu atat este mai puternica.

Hanzoku si Kitsune

Cele mai vechi si mai renumite povestiri despre femeia vulpe pot fi gasite in Konjaku Monogatari, o colectie de povesti si povestiri scrisa in jurul anilor 1000, la sfarsitul perioadei Heian jidai. Colectia de basme include povesti indiene, chineze si japoneze.

Legenda lui Kitsune 

Ono, un locuitor din Mino, era in cautarea femeii ideale pentru a o lua de nevasta. Nu i-au placut nici una dintre localnice si, pornind in cautare pe alte meleaguri, a intalnit o femeie frumoasa in timp ce traversa o campie mlastinoasa. Ono a placut-o si a cerut-o de nevasta iar femeia (kitsune) a acceptat, mutandu-se in casa sotului. La scurt timp nevasta lui Ono a nascut un baiat. Dupa nasterea copilului, cainele acestuia a inceput sa dea semne de neliniste in preajma femeii, care l-a implorat de nenumarate ori pe barbat sa-l goneasca deoarece se teme ca acesta o va musca. Ono nu a ascultat de rugamintile acesteia si a tinut cainele, care intr-o zi s-a repezit sa o muste pe sotia lui. In acea clipa nevasta s-a transformat inapoi in vulpe si, sarind gardul curtii, a fugit.

Se spune ca Ono a strigat-o dupa aceasta "Poti avea infatisare de vulpe, insa esti mama copilului meu si te iubesc. Vino oricand inapoi, aici vei fi mereu binevenita." Kitsune s-a intors noaptea si a dormit in bratele sotului ei iar dimineata a fugit iarasi de frica cainelui, si de atunci la fel in fiecare noapte.

Kitsune sitting down

In japoneza clasica, kitsu-ne inseamna "vino si dormi" iar ki-tsune inseamna "vine (se intoarce) mereu". In legendele japoneze kitsune sunt descrise ca fiind fiinte foarte inteligente care traiesc mult si au puteri magice. Nu sunt considerate ca apartinand lumii spiritelor, ci mai degraba a celor vii, dar exista si povestiri care o descriu ca pe un spirit ce isi posedeaza victimele. Acestea (victimele) sunt intotdeauna tinere femei iar kitsune ii poseda intrand in corpul acestora pe sub unghii ori prin sani iar trasaturile fetei li se aseamana tot mai mult cu chipul vulpii.
Se spune ca vuplile pot deveni kitsune dupa ce implinesc 100 de ani (50, conform altor legende) si atunci isi pot schimba infatisarea. Acestea aleg sa se metamorfozeze in femei frumoase, tinere atragatoare ori mosnegi batrani. De multe ori insa pot fi recunoscute ca fiind kitsune, dupa anumite caracteristici ce le dau de gol; parul lor poate fi asemanator blanii vulpii, ori umbra acestora poate avea forma vulpii ori o reflexie in apa poate afisa infatisarea ei de vulpe. Se spune si ca unele kitsune nu reusesc sa-si ascunda bine coada.
In zilele noastre kitsune au castigat popularitate prin intermediul desenelor animate japoneze (manga, hentai) si al jocurilor video.

Jorōgumo

Jorōgumo (se scrie 絡新婦) este un demon japonez asemanator succubilor. Conform unor istorisiri infatisarea adevarata a demonului este cea a unui paianjen insa acesta se poate transforma intr-o femeie seducatoare. Numele acestui demon inseamna de fapt femeie usoara dar are si alte variatii mai dure precum curva paianjen.

Jorōgumo cantand la lauta

Legendele din timpul perioadei Tokugawa - sau Edo - intre anii 1603 si respectiv 1868 spun ca Jorōgumo isi atragea victimele, barbatii, in lacasuri izolate. Aici incepea sa le cante din lauta si, distragandu-le atentia cu farmecul cantecului ei, ii infasura in panza de paianjen urmand sa-i manance mai tarziu, cand i-ar fi fost foame. Tot in aceasta perioada s-au scris majoritatea legendelor despre acest succubus, unele dintre cele mai cunoscute fiind Taihei-Hyakumonogatari si Tonoigusa.
Originea acestui demon sta la baza credintei japoneze conform careia, dupa inplinirea a 400 de ani, paienjenii capata puteri supranaturale. Astfel ei, pentru a-si captura victimele mai usor, iau infatisarea fie a unor femei atragatoare ce incearca sa se marite cu cate un samurai, fie a unei tinere mame ce-si care copilul intr-un sac, pe spate. Acest sac se dovedeste a fi, conform povestirilor din perioada Tokugawa, sacul cu oua al paianjenului. Uneori demonul este infatisat ca fiind o creatura jumatate femeie, jumatate paianjen.

Legenda lui Jorōgumo 

Un localnic dintr-un sat apropiat de cascada Jōren (din Izu, Shizuoka) s-a aprit la poalele cascadei pentru a se odihni si si-a scufundat picioarele in apa. Imediat dupa acesta, din apa au aparut panze de paianjen ce au inceput a se incolaci in jurul picioarelor acestuia. Omul a rupt cu greu atele si le-a legat de o buturuga de pe marginea apei, insa o forta de sub ape a tras buturuga in apa.
Dupa aceasta intamplare localnicii din zona au prins a se teme de locul respectiv si au ocolit cascada, insa intr-o zi un padurar o trecut pe acolo si, taind lemne pe marginea lacului, si-a scapat toporul in apa. Desi a incercat sa-l caute, scufundandu-se in apele cascadei, acesta nu a mai gasit toporul, pana cand, din apele cascadei a aparut o femeie frumoasa care, inapoindu-i toporul, i-a cerut acestuia sa nu povesteasca nimanui despre ea.
Zilele au trecut si padurarul si-a tinut promisiunea, insa intr-o zi fiind baut a uitat de cuvintele frumoasei din ape si le-a spus prietenilor despre aceasta. Padurarul a cazut atunci intr-un somn adanc si nu s-a mai trezit niciodata.

Jorōgumo si victima ei

Alta varianta a acestei legende spune ca padurarul s-a indragostit de demonul de sub ape si a urmat s-o viziteze zilnic la cascada, lacasul acesteia. Pe masura ce timpul trecea padurarul devenea tot mai slabit, pierzandu-si puterile. Un calugar de la un templu budist si-a dat seama de transformarea padurarului si a pornit cu acesta spre cascada, pentru a-l scapa de vraja lui Jorōgumo. Pe marginea lacului de la poalele cascadei calugarul a inceput a citi sutrele budiste incercand sa rupa vraja, dar din apa au iesit atele de paianjen ale demonului ce au incercat sa-l traga pe acesta in adancuri. In cele din urma calugarul rupe vraja si paianjenul demon isi trage panza in apa, eliberandu-l pe padurar. Cu toate ca padurarul si-a dat seama ca femeia pe care o iubea era de fapt un demon, acesta nu reusea sa uite de ea. Chinuit de dorul acesteia, el cere ajutorul unui tengu - alta creatura legendara japoneza, de multe ori infatisata avand chipul rosu si nasul lung. Tengu interzice dragostea celor doi dar nu il poate ajuta pe padurar sa uite, iar in final acesta se intoarce la cascada pentru a se regasi cu femeia demon. Aici insa paianjenul il prinde in plasa si-l trage la fundul apei, de unde acesta nu a mai iesit.
In mitologia japoneza exista multe povestiri despre copaci smulsi de pe marginea apei si transi in adancuri si nu toate legendele o infatiseaza pe Jorōgumo ca fiind demonica. In Kashikobuchi Jorōgumo este considerata protectoarea apelor si oamenii ii aduc ofrande ca si zeilor pentru a-i proteja de inec.

Huldra

Huldra, un demon succubus din folclorul scandinava, este o zana a padurii a carei forma umana este cea a unei femei seducatoare. Numele ei este derivat dintr-un cuvant ce inseamna ascuns, acoperit. In mitologia norvegiana aceasta aparitie poarta denumirea de skogsfru ori skovfrue si inseamna Doamna Padurii. In cea norvegiana se numeste skogsrå ce inseamna Spiritul Padurii ori Tallemaja, Spiritul Pinului (de la padurile de pini). In Germania demonul padurii se numeste holda iar perechea acesteia, demonul masculin, huldu.

Huldra

Aceste demon al padurii, huldra, este descris ca fiind o femeie de o frumusete covarsitoare, care de multe ori este nu poarta nici un vesmand si poarta parul lung despletit. Uneori este descrisa ca avand coada de vaca ori de vulpe, iar in nordul Suediei legendele despre aceasta zana a padurii spun ca aceasta are spatele acoperit de scoarta de copac. In Norvegia aparitia huldrei a fost descrisa ca semanand cu o... laptareasa ce poarta haine obisnuite, ca orice alta fata de fermier din zona, singura diferenta fiind ca este foarte frumoasa si atragatoare.

Legedna lui Huldra (legenda suedeza)

Un baiat, mergand la pescuit la un lac in padure, nu a avut noroc si nu a prins nici un peste. Vazand o femeie de o frumusete rapitoare, baiatul s-a oprit s-o priveasca, uitand si sa respire. Insa a vazut ca de sub fusta acesteia atarna o coada de vulpe. Atunci si-a dat seama ca femeia era, de fapt, huldra si, stiind ca huldra este sensibila la discutiile despre aspectul ei, in principal despre coada, i-a spus acesteia ca de sub fusta ii atarna si i se vad desuurile, si nu coada. Femeia i-a multumit frumos si, dupa ce si-a ridicat si si-a ascuns coada sub fusta, l-a sfatuit pe baioat sa pescuiasca pe partea cealalta a lacului. Baiatul a facut intocmai si a prins o gramada de peste. Aceasta a fost recunostinta huldrei fata de bunele maniere ale baiatului.

Huldra la marginea apei

In unele povestiri huldra se spune ca se marita cu unul dintre fermierii satului, acesta fiind fermecat de frumusetea acesteia. Insa stralucirea huldrei dispare in clipa nuntii, cand aceasta este nevoita sa intre in biserica ori cand preotul ce oficiaza casatoria o atince pe aceasta.
Se spune si ca huldra va pedepsi pe oricine o tradeaza, dupa cum si povestile despre un tanar din Sigdal, care dupa ce avut o legatura amoroasa cu huldra si i-a promis acesteia ca o va lua de sotie, s-a laudat tuturor prietenilor si celor din sat; huldra afland acest lucru l-a biciuit pe acesta cu coada ei de vaca peste urechi. Cel ce urma sa-i fie logodnic si-a pierdut auzul si luciditatea dupa aceasta pedeapsa a huldrei.

Clíodhna

Clíodhna (Clídna, Clionadh, Clíodna, Clíona, sau Cleena in limba engleza), succubus din mitologia irlandeza este considerata stapana zanelor dealurilor (Banshee). Aceasta categorie de demoni apar pentru a prevesti o nenorocire ori un deces si sunt asociate in general cu prevestirile rele si cu moartea. Totusi, in unele legende irlandeze, Clíodhna apare ca o zana buna, o zeita a frumusetii si iubirii. Aceste legende spun ca zana zeita are trei pasari de culori diverse ce traiesc si se hranesc cu fructele unui mar din Taramul Fagaduintei, un taram de basm care in irlandeza se numeste Tir Tairngire.

Clíodhna

Legenda zeitei spune ca acesta paraseste Taramul Fagaduintei pentru a se gasi cu iubitul ei din lumea muritorilor, pe nume Ciabhán. Insa, auzind cantecul unui menestrel din portul County Cork adoarme. Exista diverse legende ale lui Clíodhna si unele spun ca aceasta adormind, se ineaca in valurile marii; de aceea mareea poarta denumirea de valul lui Clíodhna  (Tonn Chlíodhna).
Unii spun ca legendele lui Clídna sunt inspirate din legendele zeitei galice Clutonda (ori Clutondae).
Despre aceasta zeitate prevestitoare de rele au scris Blarney Stone, John O'Donovan, Michael Collins si multi alti scriitori.

Rusalka

Rusalka este o aparitie demonica de sex feminin ce apare in folclorul si mitologia slava si este asemuita cu o femeie fantoma, nimfa apelor, succubus sau sirena. In majoritatea legendelor ruse se spune ca rusalka este o femeie-peste ce-si are salasul pe fundul raurilor. Aceste nimfe ale apelor ies noaptea la suprafata si, cantand si dansand pe pajistile de pe marginea apelor, ademenesc prin vraja lor tinerii chipesi care au ghinionul sa se afle in apropiere. Acestia sunt vrajiti sa le urmeze pe rusalki (sau rusalky, la plural) in apele de unde acestea au iesit si acolo isi gasesc sfarsitul.

Rusalka - origini

Rusalka

De cele mai multe ori rusalki sunt caracterizate ca fiind forte demonice necurate. Conform lui Zelenin rusalki pot deveni femei ce au decedat violent, ca de exemplu femeile care se sinucid din dragoste sau tinerele nemaritate insarcinate. Alteori sunt descrise ca fiind doar aparitii fantomatice ale femeilor care au murit inecate si al caror spirit s-a intors pentru a bantui locul mortii; acestea nu sunt intotdeauna malefice.
Rusalki pot deveni si copiii nou nascuti nebotezati ucisi prin inec de mamele lor, care de cele mai multe ori sunt tinere nemaritate. Acestia bantuie locul inecului si padurile din preajma cautand sa fie botezati pentru a se putea ridica la cer si pot fi periculosi, atacand pe cei care se apropie de ei.
Desi principalul loc al aparitiei rulakilor este apa in care s-au inecat, acestea pot iesi din ape noaptea, cand se metamorfozeaza in femei, si pot fi vazute dansand, cantand catarate in copacii din apropierea apei sau pieptanandu-si parul pe marginea apei.
In unele istorisiri nimfele au ochii verzi, patrunzatori, insa in altele sunt descrise ca avand pielea alba, aproape transparenta, cu ochii de aceeasi culoare, neavand irisi. Parul lor este verde sau auriu si de obicei ud. Rusalka nu poate trai mult timp pe uscat, fiind nevoita sa se intoarca in ape inainte de a se i se usca parul, altfel va muri definitiv. Se spune si ca pieptenele acestora are puteri magice, ajutand-o pe rusalka sa-si mentina parul ud atunci cand este la suprafata.
Victimele preferate ale rusalki sunt barbatii si copiii. Pe primii ii ademenesc cu cantece si dansuri, iar pe copii cu cosuri de fructe. Barbatii cazuti in mrejele zanelor apelor mor de obicei in bratele acestora. dar se spune ca unii mor doar auzindu-le rasul; alte mituri spun ca pe altii rusalki ii gadila pana ce acestia mor de... ras.
Rusalki sunt descrise diferit, in toata Rusia. In Ucraina acestea sunt legate in general de ape, pe cand in Belarus sunt legate de paduri si campii. Deasemenea, daca pamantul este fertil, rusalki apar ca femei goale, atragatoare, pe cand in zonele secetoase acestea sunt asemuite unor amazoane cu caracteristici mai degraba masculine. In nordul Rusiei sunt descrise de multe ori ca fiind urate si acoperite de par.

Rusal'naia - saptamana rusalkiilor

Rusal'naia este saptamana de la inceputul lunii iunie si se spune ca in aceasta perioada rusalki sunt foarte periculoase. Acestea ies din ape si se leagana pe crengile copacilor din apropierea apelor. Inotul este interzis in aceasta perioada deoarece sirenele pot trage pe inotator la fundul raului/apei.
Pana in anii 1930 in Rusia se sarbatorea saptamana Rusal'naia prin casatoria si apoi a ingroparea rusalkai.

Rusalka iesind din apa unui lac in padure